Nu am fost niciodata in Turcia

Pentru ca sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi acesta este momentul ideal in care putem face rezervarile, astfel incat sa ne bucuram de cele mai grozave oferte. Posibilitatile sunt foarte numeroase, insa daca iti doresti sa te ocupi de organizarea unor momente de neuitat, cu siguranta, merita sa te gandesti la revelion Istanbul. Acesta este un prilej ideal prin care sa iti aduni prietenii la un loc si sa va bucurati de o vacanta pe cinste. Movenpick reprezinta locul perfect unde ai la dispozitie tot felul de pachete, asa ca vezi care sunt cele mai potrivite pentru tine.

Hagia Sophia

Nu ai cum sa ajungi in Istanbul si sa nu incluzi in program vizitarea acestei moschei transformata in muzeu, care reprezinta una dintre cele mai importante minuni arhitecturale ale lumii. Dupa ce a fost supusa unor ample procese de restaurare, structura se prezinta astazi in cele mai bune conditii si se va ridica la nivelul asteptarilor tuturor. Domul se ridica 65 de metri deasupra nivelului solului si ocupa 43 de metri in latime, iar la interior gazduieste mai multe colectii de arta si mozaicuri pe care trebuie sa le descoperi.

Palatul Topkapi

De asemenea, atunci organizezi revelionul in Istanbul trebuie sa vizitezi si palatul Topkapi, care reprezinta un alt mare simbol al orasului. Acesta este un complex impunator care cuprinde patru curti interioare bogate, iar aici generatii intregi de sultani si-au ales resedinta. Vizitatorii au la dispozitie mai multe incaperi pe care le pot descoperi, insa nu trebuie sa rateze nici vederile impresionante asupra marii Marmara.

Cisterna Basilica

Bineinteles, Istanbul este un oras atragator la suprafata, insa cine s-ar fi asteptat ca pana si in subteran sa fie ascunse cateva puncte de interes. Aici putem aminti de Cisterna Basilica, care reprezinta una dintre vechile cisterne ale orasului, care a devenit un adevarat palat unic, care, cu siguranta, pentru multi reprezinta o noutate.

Muzeul de Arheologie

De asemenea, cine ajunge aici trebuie sa includa pe itinerariul sau si muzeul de Arheologie intrucat acesta este unul dintre cele mai grozave din intreaga lume, fiind foarte bogat in colectii unice. Unul dintre principalele puncte de aici este reprezentat de sarcofagul lui Alexandru cel Mare, iar copiii au motive de bucurie intrucat exista o sectiune special dedicata acestora, unde pot admira o macheta a calului troian.

Muzeul Artei Islamice

Nu ai cum sa ajungi in Istanbul fara sa incluzi pe itinerariul tau si acest muzeu, care este amplasat intr-o zona accesibila a orasului si ascunde o colectie alcatuita din peste 40.000 de piese. Muzeul este gazduit in fostul palat a lui Ibrahim Pasa, iar fiecare incapere se concentreaza pe o anumita perioada a lumii islamice incepand din secolul al XIX-lea si pana la secolul trecut.