Soareci si oameni – John Steinbeck

Titlu: Soareci si oameni
Autor: John Steinbeck
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2005
Traducere: Frida Papadache
Numar pagini: 160 paginiSe poate cumpara la pretul de 34,99lei de pe libris.ro.
Nuvela Soareci si Oameni, scrisa de John Steinbeck (detinator al unui premiu Nobel – cu accent pe  a DOUA silaba) m-a uimit atat de mult din doua aspecte: nu ma asteptam (contrar predictiilor mele cauzate de un limbaj american-taranesc al anilor 1930 tradus in romaneste) sa o termin atat de repede de citit (cred ca nu mi-a luat 2 ore textul propriu-zis – prefata o citisem acum cateva zile) si nici ca-mi va placea atat de mult (ceea ce citisem la un moment dat despre ea m-a facut sa am dubii in ceea ce priveste subiectul abordat. De aceea, va sfatuiesc, din totul sufletul, sa nu faceti PREA multe cercetari pe internet inainte de a citi o carte, nu de alta dar veti intalni Marea criza economica de dupa primul razboi mondial numita si Marea Depresie (si asta pe un sait “cu greutate”) – acum serios!!! sau niste “recenzii” care nu sunt nimic altceva decat prefata cartii extra-comprimata si de o calitate precara ( citind prefata am reusit sa r
ecunosc franturi citite pe internet, asumate desigur de anumiti “autori”).
Cam multe paranteze, incep sa ma pierd printre cuvinte si inca nu am scris nimic despre cartea propriu-zisa. Despre Marea Depresiune (nu Depresie) nu voi vorbi, informatii exista in sute de carti si surse online, nu aveti decat sa va documentati (cred ca deja pentru unii subiectul CARTE e plictisitor, daramite sa mai fac si insertii de istorie). Insa am amintit de ea deoarece actiunea se petrece in acea perioada. Facem cunostinta cu George si Lennie, doi muncitori (mai mult sau mai putin zilieri) care fug de la o ferma in urma unui incident in care Lennie fusese implicat. Cei doi se indreapta catre o alta ferma unde vor castiga 50 dolari pe luna, spre un vis care, spera ei, daca vor munci si vor strange banii  vor reusi sa si-l indeplineasca. Visul (prezentat in multe surse ca visul agrarian) in ce consta?

– Haide, George. Spune! Te rog, George! Cum ai mai spus al’data.
Glasul lui George deveni grav. Isi repeta vorbele intr-un anumit ritm, de parca le-ar mai fi spus de multe ori pana atunci.
– De-alde noi, astia, care munceste pe la ferme, e oamenii ai mai singuri de pe lume. N-are familie. N-are nici un locsor al lor un’ sa se duca. Vine la cate-o ferma si munceste pe branci pan-aduna un ban, s-apoi se duce la oras si-i curge printre degete ce-a adunat, si de cum se trezeste, iar se duce sa se speteasca la alta ferma. Nu spera n’ica, n-asteapta n’ica, n-are nici un viitor.
Lennie era incantat.
– Asa, asa. Acu’ zi de noi!
George vorbi mai departe:
[…]
– Hai ca zic. Intr-o buna zi o s-avem toti bistarii adunati si-o sa ne cumparam o casuta si vreo doua pogoane colo, s-o vaca, si niste purcei, si…

In acest ritm, de mai multe ori pe parcursul cartii, George repeta aceleasi fraze, acelasi vis, intrerupt uneori de sarmanul Lennie care, de-acum, invatase pe de rost planul, cu toate detaliile lui, visand cu ochii deschisi la ziua in care George il va lasa sa aiba grija de iepuri, sa se duca cu un sac sa le culeaga lucerna.

Dupa care sa-i mangaie usor, asa cum mai mangaie cate un soarece (chiar mort) la el in buzunar. Caci in lipsa unui animal cu blana fina, merge si un soarece…
Stiu, ma intind, dar nu ma pot abtine. Nu voi insista pe actiunea cartii (constand in scurta sedere a celor doi camarazi la ferma californiana, integrarea lor acolo si apropierea iminenta de indeplinirea planului lor), as strica tot elementul surprizei (lucru care o sa se intample si daca cititi prefata, eu va recomand sa o abordati la finalul lecturii), de aceea voi vorbi putin despre cele doua personaje principale.
Lennie este un om cu dizabilitati mentale, ingrijit de tusa Clara pana ce aceasta s-a stins din viata, dupa care a devenit camaradul lui George, devenit astfel cel ce avea grija de sarmanul om mare cu minte de copil. Lennie imi aminteste foarte mult de personajul John Coffey din filmul The Green Mile, un om care traieste intr-o lume proprie, inchipuita, unde nu exista rautate. Pentru el notiunea de violenta, razbunare, nu exista. Daca face rau nu o face cu buna stiinta, asa cum nu a vrut nici sa omoare acel catelus care se juca muscandu-l. Asa cum nu a vrut nici sa striveasca soarecele mort din buzunarul lui, singura lui vina fiind faptul ca mangaierile mainii lui uriase provocau durere.
Femeile in aceasta nuvela nu sunt individualizate nici in momentul aparitiei episodice ca persoana in carne si oase (cu exceptia descrierii unei matroane, Suzy – care de fapt nu apare ca personaj ci poate ca institutie sociala a vremurilor, sau tusa Clara care este amintita ca fiind tutorele lui Lennie). Ele sunt considerate, de George si alte personaje ca fiind cele ce provoaca problemele. Mai bine le-ar fi lor, fara femei, la o ferma unde sa aibe fiecare patul lui intr-o odaita numai a lor, acolo de unde nu i-ar putea da nimeni afara…
Alte citate preferate:

Omu’ se  ticaloseste daca n-are pe nimeni. Fie cum o fi, da’ tre sa fie cineva langa tine. Iti spui io, striga, iti spui io, omu’ cand e prea singur se-mbolnaveste.
[…]
Nevasta lui Curley zacea pe jumatate acoperita cu fanul galben. Si josnicia, si visurile ce le urzise, si nemultumirea, si setea de a starni atentie pierisera cu totul de pe fata ei. Era tare draguta si simpla, si chipul ii era gingas si tanar. Obrajii fardati si buzele vopsite cu rosu o faceau sa para vie, dormind usor. Zulufii, ca niste carnaciori delicati, erau raspanditi in fan, indaratul capului ei, si buzele ii erau intredeschise.