Fara mar

Am ramas fara mar. Nu fara mere… ci fara Mar. Noi toti suntem mai putini senini pentru ca ne lipseste floarea de mar. Maine se face o luna de cand Ionatan nu mai este. Nu mai este aici. Nu-l mai auzim, nu ne mai cearta, nu ne mai mustra, nu ne mai zambeste. Nu ne mai invita “sa ramanem cu BINE(LE)”.
Putine scrieri ma fac sa plang cu pumnii la gura. Da, stiu, unii spun ca e doar un semn de slabiciune, de non-disciplina, de confuzie. De ne-tinta probabil. Aceasta scriere a Poetului Ionatan: Scrisoare veche catre un prieten tanar, (sursa: ionatan.wordpress.com), desi nu in versuri, e totusi vers.

E una din cele ce ma fac sa plang asa: cu pumnii la gura. Ca azi. De parca mi-as fi dorit sa pot fi si eu prietenul (mai) tanar.
P.S. Mi se indreapta gandul in aceste momente nu doar catre Poet, ci si catre familia lui, catre toti cei dragi ai sai. Azi mai mult ca oricand, catre Eva, care (ne) impresioneaza profund prin ce scrie aici, dar mai presus de toate, prin ceea ce noi doar banuim ca traieste…